Cum se vor numi viitoarele modele elaborate de cei de la Aston Martin
Compania Aston Martin a înregistrat denumirile de la DB10 până la DB14 (inclusiv), acestea urmând să fie folosite în calitate de nume pentru viitoarele modele. Unele publicații presupun că primul automobil care va primi una dintre aceste denumiri va fi urmașul coupeului DB9.
Cu ceva timp în urmă, Marek Reichman, designerul șef al companiei Aston Martin, a confirmat faptul că noua generație DB9 absolut sigur va păstra în denumirea sa aceste litere, iar cifrele urmează încă să fie selectate.
Mai multe surse din interiorul companiei le-au spus jurnaliștilor de la Autocar că majoritatea managerilor preferă combinația DB10, însă sunt și cei care insistă să fie păstrat indicele DB9.
În luna martie a anului curent, Aston Martin a primit un credit egal cu 200 de milioane de euro, care va fi folosit pentru proiectarea și producția noilor modele.
Creditul urmează să fie întors până în anul 2018, iar noua generație DB9 va fi lansată pe piață în anul 2016.
Click pe autostrada.md pentru mai multe informaţii.