Studenţii proaspăt înmatriculaţi fac cozi pentru a primi un loc în căminele studenţeşti
Embed:
Noul an de studii bate la uşă. Studenţii înmatriculaţi fac cozi pentru a prinde un loc de cazare în cămine. Ce cred aceştia despre condiţiile din cămine şi taxele care trebuie să le plătească, aflaţi din rândurile ce urmează.
Daniela Cegodari este originară din satul Mârzeşti, raionul Orhei. Tânăra a fost înmatriculată în acest an la Facultatea Cadastru şi Drept a Universităţii Agrare.
"Sunt de la sat. E departe şi e mai convenabil. O gazdă în ziua de azi e foarte greu de achitat. Costisitor", spune Daniela Cegodari.
Tânăra a avut de parcurs mai multe etape până şi-a văzut camera de cămin. Daniela a primit cheia de la cameră după ce a achitat taxa, a fost examinată de medici şi şi-a luat viza de reşedinţă provizorie.
"Camera este destul de mare. Sper să-mi fie interesant cu colegele, să mă înţeleg", mai spune Daniela.
Unii studenţi spun că îşi vor reamenaja camerele.
"În general, cu preţul care l-am plătit. Decât o gazdă care costă aproximativ 100 de euro, condiţiile sunt normale. Desigur că va fi şi reparaţie".
"Satisfăcătoare, ca după cămine. Desigur ne-am organizat cu colegele şi o să venim înainte de 1 septembrie şi o să facem reparaţie".
În acest an, peste 2 200 de studenţi vor putea fi cazaţi în căminele Universităţii Agrare.
"Locul de cazare costă 440 de lei taxa totală, dar studenţii achită doar 40 de procente ceea ce constituie 168 de lei pe lună", a declarat prorectorul Universităţii Agrare, Alexandru Frimu.
Repartizarea locurilor în cămine va dura până în data de 31 august. Potrivit autorităţilor, banii acoperă doar 40 la sută din costul real al cazării. Restul cheltuielilor sunt suportate de instituţiile de învăţământ. Ce preţuri solicită universităţile care au început deja repartizarea locurilor de cazare vedeţi AICI.