Putin a anunţat cât pierde Rusia din cauza asocierii Ucrainei la UE
Daunele provocate economiei ruse de realizarea Acordului de Asociere a Ucrainei cu UE se ridică la aproximativ 100 miliarde de ruble (aproximativ 2,7 miliarde dolari). Declaraţia aparţine preşedintelui rus Vladimir Putin, anunţă agenţia ИТАР-ТАСС.
Asta în contextul în liderul de la Kremlin s-a întâlnit astăzi cu omologul său de la Kiev, Petro Poroşenko. Cei doi şefi de stat şi-au strâns mâinile înaintea întrevederii lor de la Minsk.
"Potrivit celor mai modeste calcule, pierderile totale ale economiei ruse se ridică undeva în jurul valorii de 100 miliarde de ruble. Vor fi afectate sectoare întregi de activitate, inclusiv industria apărării", a subliniat liderul de la Kremlin. Totodată, Putin a spus că pierderi vor avea de suferit şi economiile statelor Belarus şi Kazahstan.
Mai mult, liderul de la Kremlin a anunţat că Kievul va simţi efectul asocierii la UE prin majorarea fluxului de mărfuri europene pe piaţa internă a Ucrainei.
"Kievul va trebui să plătească 165 de miliarde de euro timp de 10 ani pentru trecerea economiei Ucrainene la standardele europene. Mărfurile ucrainene care nu fac faţă concurenţei vor ajunge pe piaţa Uniunii vamale, în special pe piaţa rusească. Nu trebuie să uităm de riscul legat de faptul că multe mărfuri europene vor putea fi reexportate ilegal pe piaţa Uniunii vamale sub forma unor produse ucrainene", a mai spus Putin.
Preşedintele Federaţiei Ruse a mai anunţat că Moscova va trebui să dea un răspuns asocierii Ucrainei la Uniunea Europeană. Astfel, potrivit lui Vladimir Putin, ţările care fac parte din Uniunea vamală se vor vedea în situaţia în care vor trebui să renunţe la taxele preferenţiale la importul mărfurilor din Ucraina, conform acordului CSI privind zona de comerţ liber şi prevederilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Publika.md aminteşte că, astăzi, Vladimir Putin, Petro Poroşenko şi oficiali ai Uniunii Europene se întâlnesc la Minsk. În cadrul summitului regional, demnitarii vor discuta despre situaţia din Ucraina și relaţiile cu Uniunea Vamală.
Reuniunea, care se desfășoară în prezența unei delegații UE, este a doua între cei doi președinți după scurta întrevedere avută la 6 iunie în Franța, cu ocazia marcării a 70 de ani de la Debarcarea aliaților în Normandia.
- Merkel l-a sunat din vacanţă pe Putin. Ce i-a cerut cancelarul german preşedintelui Rusiei
- Rusia continuă războiul economic împotriva Ucrainei! Rospotrebnadzor interzice importul mai multor mărci de bere şi votcă
- Putin va da ochii cu Poroşenko la Minsk. Oficialii europeni speră că liderii slavi vor cădea la pace