Măsuri sporite de securitate de Ziua Independenţei: Peste 3.000 de poliţişti vor asigura ordinea publică
Peste 3.000 de poliţişti vor asigura ordinea publică în ţară, de Ziua Independenţei. Mai mult de o treime dintre aceştia vor fi în capitală. O atenţie deosebită va fi acordată securităţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Tradiţional, la manifestaţii nu vor avea acces persoanele în stare de ebrietate şi cele care vor avea comportament violent, iar oamenii care vor da de bănuit ar putea fi percheziţionaţi de forţele de ordine.
De asemenea, poliţiştii le recomandă şoferilor să evite mâine centrul capitalei. Circulaţia va fi restricţionată pe anumite porţiuni. Astfel, accesul automobilelor va fi interzis pe bulevardul Ştefan cel Mare, între străzile Mihai Eminescu şi Serghei Lazo, pe Bănulescu Bodoni - între Cosmonauţilor şi 31 August, dar şi pe strada Puşkin - între 31 August şi bulevardul Ştefan cel Mare.
Automobilele parcate neregulamentar vor fi evacuate de poliţie.