Coreea de Sud și Bangladeshul luptă cu apele, iar Portugalia este pârjolită de flăcări
Embed:
Prăpăd în Coreea de Sud din cauza inundaţiilor provocate de precipitaţiile abundente din ultima perioadă. Potrivit autorităţilor, stihia a făcut deja primele victime. Cu inundaţii se confruntă şi Bangladeshul, unde mii de oameni au rămas fără un acoperiş deasupra capului. Pe de altă parte, centrul Portugaliei a fost pârjolit de flăcări.
Cinci oameni au murit, iar alţi cinci sunt daţi dispăruţi în Coreea de Sud, după ce sud-estul ţării a fost lovit de inundaţii devastatoare. Potrvit Agenţiei pentru Situaţii de Urgenţă, cel mai mult a fost afectat oraşul Busan, al doilea ca mărime din ţară. Echipele de intervenţie au fost mobilizate pentru a salva oamenii blocaţi în clădirile avariate de puhoaie. În localitate, au fost înregistrate şi alunecări de teren.
Nici Bangladesh-ul nu a scăpat de furia naturii. Peste 74 de mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din cauza inundaţiilor. Totodată, mai bine de 40 de mii de hectare de teren din 20 de districte au fost compromise, iar 300 de şcoli au fost închise. Autorităţile au alocat 385 de mii de dolari drept ajutor pentru persoanele care au avut de suferit, dar au anunţat că situaţia s-ar putea agrava.
Pe de altă parte, în Portugalia au fost înregistrate incendii de pădure care s-au extins cu repeziciune. Peste 500 de pompieri, ajutaţi de elicoptere, au luptat cu flăcările care au izbucnit în localitatea Pampilhosa da Serra, din centrul ţării. Focul a fost stins abia după câteva ore.
- Vremea rea face ravagii. Vezi cu ce condiţii climaterice se confruntă Japonia, Marea Britanie, Portugalia şi Australia
- O nouă catastrofă navală în Bangladesh! Un feribot cu 200 de pasageri la bord s-a scufundat într-un râu
- Vremea apocaliptică în lume. California e pârjolită de incendii de vegetaţie, iar nordul Indiei e inundat