Raliu turistic de Ziua Independenţei. Participanţii au vizitat biserici, muzee şi rezervaţii din localităţile Moldovei (VIDEO)
De Ziua Independenţei, locuitorii capitalei şi oaspeţii ei au avut parte de mai multe surprize. În premieră, a fost organizat un raliu turistic al cărui start a fost dat în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Peste 30 de proprietari de maşini de teren s-au înscris la eveniment şi au pornit să viziteze cele mai importante obiective turistice din Moldova.
Raliul a fost organizat de Agenţia Naţională a Turismului. Asiguraţi cu motorină, hrană şi ghizi, participanţii vor vizita, timp de o zi, cele mai importante obiective turistice de pe un traseu de aproape 250 de kilometri. Printre acestea se numără bisericile, muzeele, rezervaţiile din localităţile Măşcăuţi, Morovaia, Butuceni, Trebujeni şi Orhei. În felul acesta, autorităţile îşi propun să-i convingă pe moldoveni să călătorească cât mai mult prin ţară.
"Odată cu aprobarea Strategiei Turismului 2020 dorim să reanimăm turismul intern în Republica Moldova, să le dăm posibilitatea cetăţenilor să-şi cunoască ţara. La noi este o modă, inclusiv să faci turul Europei cu propria maşină, dar nu există o tradiţie să faci turul ţării noastre. Eu cred că asta va fi un prim-start pentru acest fapt", a menţionat directorul General al Agenției Turismului, Nicolae Platon.
Tot de Ziua Independenţei a fost lansat primul troleibuz turistic. Toţi doritorii au călătorit gratis prin centrul Chişinăului şi au admirat sediile celor mai importante instituţii.
Primii călători au rămas impresionaţi de plimbarea prin oraş:
"S-a explicat fir cu fir istoria clădirilor, monumentelor, a străzilor, personalităţilor care au fost în istorie".
"Locuim demult la Chişinău şi nu ştim tot despre oraşul nostru vrem să cunoaştem mai multe despre capitală".
De Ziua Independenţei excursiile au fost gratuite, ulterior acestea vor fi organizate contra plată, în fiecare sîmbătă și duminică, până la Ziua Națională a Vinului.