Haos în Germania. Mii de pasageri au rămas blocaţi în aeroporturi din cauza unei greve
Embed:
Haos în transportul aerian din Germania. Peste 15 mii de pasageri au rămas blocaţi în aeroporturi, din cauza unei greve a piloţilor companiei Germanwings. Firma low cost este parte a gigantului Lufthansa.
Protestul a dus la anularea a 116 curse şi a coincis cu sfârşitul vacanţelor şi concediilor. Totuşi, pentru că cele mai multe dintre zborurile afectate sunt locale, conducerea companiei i-a sfătuit pe pasageri să opteze pentru transportul feroviar.
Greva durează deja de şase ore şi se va încheia după-amiază. Piloţii protestează faţă de intenţia de a modifica politicile de pensionare. În prezent, ei se pot retrage la 55 de ani şi primesc o parte din salariu până ating vârsta de pensionare prevăzută de lege.
- Unele rute de maxi-taxi şi-au reluat activitatea. Ce vor păţi şoferii microbuzelor de linie care vor circula pe itinerarele anulate din capitală
- Mai multe companii internaţionale vor evita spaţiul aerian al Ucrainei în contextul tragediei aviatice
- Primăria capitalei este obligată să plătească despăgubiri de 10 milioane de lei unei firme de transport