Limba română, omagiată de aleşii poporului. Politicienii au depus flori şi au recitat versuri (VIDEO)
Limba română trebuie să devină limbă de comunicare între reprezentanţii tuturor etniilor din Moldova. De această părere este preşedintele Nicolae Timofti, care a depus astăzi flori la monumentul lui Ştefan cel Mare și Sfânt, de Ziua Limbii Române.
"Toţi alolingvii trebuie, de rând cu limba lor maternă, trebuie să cunoască şi limba noastră cea română. Ea trebuie să fie limba de comunicare în societatea noastră. Nicolae Timofti a recitat şi câteva versuri, dedicate Limbii Române:
"Limba mea sfătoasă
Creangă ce-a iubit-o
Şi-a-naripat-o-n vers Alecsandri
Eminescu forma ţi-a desăvârşit-o
În cultura lumii spre a ne mândri".
Și alți oficiali au recitat versuri după depuneri de flori.
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Şi nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea
Pe flori, pe ochi, pe buze ori morminte", versurile au fost recitate de ministrul Economiei, Andraina Candu.
”Buzele-ţi şoptiră, Ţepeş unde eşti?
Vino, vino iar bade Mihai
Vino, vino iar în poiană
Să auzi din nou al nostru grai", a recitat deputat PLDM, Tudor Deliu.
Oamenii, care au venit în centrul Capitalei pentru a marca Ziua Limbii Române spun că această dată a schimbat istoria poporului nostru:
"31 august 1989, după cum scrie pe acest panou, a fost zi superbă, istorică, care va lumina un veac. "
"Un popor care nu are limbă, nu are un obicei, nu are un pământ al lui, acela dispare. "
Unii au și o explicație de ce nu vorbesc limba română:
"Locuiesc în Moldova de când m-am născut. Vorbesc română, dar rar pentru că mi-e jenă, pentru că nu mă înţeleg toţi."
Un test organizat în premieră în ţara noastră a demostrat că nici vorbitorii nativi de română nu-şi cunosc bine limba. Rezultatele concursului "Dictare pentru fiecare" arată că niciunul dintre cei peste 1.000 de participanţi nu a acumulat punctajul maxim, iar jumătate dintre ei a luat note mai mici de 5.
Programul manifestaţii organizate cu prilejul sărbătorii "Limba Noastră" se va încheia cu un concert al interpreţilor autohtoni în Piața Marii Adunări Naționale.
- Cursurile de limba română devin tot mai populare printre vorbitorii nativi de limbă rusă
- Chiria manualelor va costa mai puţin în acest an. Află motivele
- Pe 27 august vă puteţi testa competenţele de scriere în limba română la concursul "Dictare pentru fiecare"
- Învaţă aprofundat limba română online. Participanţii la cursuri sunt ghidaţi de specialiști