Vacanţă transformată în coşmar! Peste 60 de moldoveni stau blocaţi pe o autostradă din România
Peste 60 de moldoveni sunt blocaţi pe Autostrada Soarelui din România, în apropiere de Constanţa. Aceştia nu pot ajunge acasă deoarece autocarul în care se întorceau din vacanţa petrecută în Bulgaria s-a defectat.
Oamenii nu au cu ce îşi hrăni copiii, iar reprezentanţii Ambasadei Republcii Moldova la Bucureşti le-au sugerat să se adreseze după ajutor companiei de turism.
''Am rămas blocaţi pe autostradă. De la început am văzut o lipsă de responsabilitate din partea lor. Acuş se fac 24 de ore decând stăm. Sunt în jur de 15 copii mici, oameni în etate nu avem hrană, apă, nimic. Copiii au vârstele de la 1 an şi jumătate până la 7, 8 ani. Tot ne duc de nas, ne spun ca în două trei ore vine alt autocar. Ne-am acomodat lângă o staţie PECO. Nu avem lei româneşti ci doar euro pe care nu îi primesc. Fiecare se descurcă cum poate, dormim pe asfalt sau în autocar. Şoferii sunt bulgari. De dimineaţă ne spun că s-au pornit două autoacare după noi, care deasemenea s-au defectat.Ne-am dat seama că sunt minciuni'', a declarat pentru Publika TV pasagera Eugenia Doroş.
Femeia susţine că pasagerii au observat că autocarul are probleme chiar de la început.
''Este un autocar cu două etaje şi arată destul de bine, dar s-a blocat de câteva ori chiar în Chişinău, s-a oprit motorul. Pasagerii care sunt înfometaţi, copiii plâng. Este cam frig şi nu avem haine groase. Vom cere despăgubiri nu doar materiale, dar şi morale'', a mai spus Eugenia Doroş.