Date alarmante! Numărul copiilor care pleacă împreună cu părinții peste hotare este în creştere
Numărul copiilor care pleacă împreună cu părinții lor peste hotare a crescut, în ultimii ani. Potrivit datelor oficiale, cei mai mulţi dintre ei au între 11 și 16 ani, iar destinațiile principale sunt Rusia, Italia, Canada și Israel.
Directoarea Liceului "Iulia Haşdeu" din Chişinău spune că, doar în această vară, şapte elevi de-ai ei au părăsit ţara.
"Numărul de copii în şcoală scade. Dacă anul trecut noi am avut 1058 de elevi, noi acum avem 1036 de elevi", a spus directorul Liceului "Iulia Haşdeu", Eleonora Goncear.
Statisticile Direcției Educație a Capitalei arată că, în anii 2006-2007, peste hotare au plecat în jur de 400 de copii. Situația s-a schimbat brusc în 2008, când 326 de copii au emigrat împreună cu părinții lor. Din 2010, anual, peste 1.000 de adolescenţi au părăsit ţara, cel mai mare număr fiind înregistrat acum doi ani.
În prima jumătate a acestui an, peste 1.000 de copii moldoveni s-au stabilit în străinătate.
"Putem vorbi de situaţia când vin părinţii de peste hotare din anii 90 plecaţi şi-şi iau copiii. O plecare masivă este în timpul verii şi are loc o decompletare mare a unor clase", a declarat şefa Direcţiei Educaţiei a municipiului Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.
Plecarea masivă a elevilor peste hotare nu influenţează doar sistemul de învăţământ, ci şi relaţia lor cu părinţii.
"Există problema de acomodare psihologică. Există mulţi copii care îşi blamează părinţii pentru faptul că au fost rupţi de la prieteni. Consecinţele vor fi în termen scurt, procesul de îmbătrânire demografică oricum se accelerează şi se va accelera în continuare", a spus sociologul Diana Cheianu.
Datele Direcţiei Educaţie arată că, în total, în ultimii şapte ani, din Moldova au plecat peste 8.000 de copii.