Locuitorii unui sat din Edineţ nu pot dormi nopţile. Dintr-un defileu din preajmă se extrage ILEGAL calcar
Defileul Trinca din raionul Edineţ, declarat monument al naturii protejat de stat, continuă să fie distrus de unii localnici iresponsabili şi dornici de căpătuială. Chiar sub nasul autorităţilor, oamenii extrag calcarul din care produc var.
Responsabilii din cadrul Inspecţiei Ecologice Edineţ spun că au reușit să stopeze extragerile ilegale de piatră de var încă acum doi ani, când au demolat cele peste 150 de cuptoare, în care aceasta era arsă, şi au blocat drumul de acces spre defileu. Realitatea însă este cu totul alta.
"A cui este varul acesta? Este al meu. Aici am cam câteva sute de kilograme. Piatra de unde aţi luat-o? Piatra o am de mai demult", a zis o locuitoare a satului Trinca.
Acest lucru îi nemulţumeşte pe unii dintre localnici:
"O maşină încărcată cu piatră de calcar, cam cinci cuburi de piatră, costă 3500 până la 4000 de lei. Iar o maşină de piatră pentru construcţie costă 2000-2500. Câte 40,50 de maşini de piatră scot de aici".
"Se aud noaptea explozii. Este lege şi pentru asta şi nu ştiu de ce oamenii nu înţeleg".
Din 1998, Defileul Trinca se află în gestiunea primăriei locale. Primarul spune că nu poate asigura paza monumentui naturii din lipsă de bani.
"S-a discutat cu cetăţenii care activau in acest domeniu i-am chemat la primărie, în casa de cultură, ei ştiu că e interzis acest lucru. Ca să pun pază special pentru a interzice ca cineva să intre în acea zonă este imposibil pentru că primăria nu dispune de surse financiare", a declarat primarul satului Trinca, Anatolie Gudumac.
Potrivit unui raport al Inspectoratului Ecologic de Stat, prejudiciul adus statului de exploatarea ilegală a defileului depășește 77 de milioane de lei, iar amenzile aplicate se ridică doar la câteva zeci de mii de lei.
"Am întocmit un proiect pentru a demola toate cuptoarele de ardere a calcarului şi am reuşit. Au fost peste 100 de gropi şi până la urmă am reeşit să facem lucrul acesta şi am stopat această activitate ilicită", a spus şeful Inspecţia Ecologică Edineţ, Vasile Pleşcanu.
Defileul Trinca este declarat arie naturală protejată de stat din anul 1975 și se întinde pe o suprafață de 70 de hectare, la sud-vest de satul Trinca, raionul Edineţ. Depunerile de recife calcaroase au o valoare geologică deosebită și o vârstă de 20 de milioane de ani.