Ambasador ucrainean: Rusia pregătește "scenariul Osetiei de Sud" în estul Ucrainei
Rusia se pregătește să ocupe estul Ucrainei, iar după ultima întâlnire de la Minsk între președinții ucrainean, Petro Poroșenko, și rus, Vladimir Putin, situația doar s-a înrăutățit. Declaraţiile au fost făcute de ambasadorul Ucrainei la ONU, Iuri Sergheev. Mai mult, acesta a făcut apel la comunitatea internațională să împiedice orice scenariu expansionist al Moscovei în țara sa, scrie agerpres.ro.
"Ultimele acțiuni ale Rusiei arată pregătirea unei operațiuni pe scară largă de trecere sub control rusesc, așa cum a fost în Osetia de Sud (provincie secesionistă a Georgiei). Reprezentanții Rusiei au început un proces de acordare în masă a cetățeniei ruse locuitorilor din Lugansk și Donețk. Aceasta se face în scopul de a oferi un motiv autorităților ruse pentru a trimite trupe sub pretextul 'protejării cetățenilor săi", a declarat diplomatul ucrainean.
În acest context, Iuri Sergheev a spus că: "Suntem obligați să cerem sprijin economic și financiar internațional în scopul de a rezista agresiunii străine. Cerem comunității internaționale să exercite presiuni asupra Federației Ruse pentru a o determina să oprească agresiunea și să renunțe la o politică absolut inacceptabilă în secolul al XXI-lea', a îndemnat diplomatul ucrainean.
De la 1 septembrie, întreaga activitate bancară și financiară pe teritoriul "controlat de teroriști" în estul Ucrainei trece la operațiuni în ruble, a precizat Dmitri Sneghiriov, de la organizația neguvernamentală "Prava sprava".
Astfel, o parte a teritoriului suveran al Ucrainei ar putea fi inclus în sistemul monetar și financiar al unei țări străine. Deși este posibil ca banii să fi fost aduși pentru a face plăți către voluntari și mercenari.
În același timp, expertul ucrainean Dmitri Tîmciuk, consideră că Rusia încearcă să captureze un teritoriu cât mai vast pentru a "crea o nouă Transnistrie" în estul Ucrainei.