Finală surpriză la ultimul turneu de Mare Șlem al anului
Ultimul turneu de Mare Șlem al anului va avea parte de o finală surpriză. Croatul Marin Cilic și japonezul Kei Nishikori se vor întâlni în ultimul act al întrecerii de la New York. Cei doi i-au învins în semifinale pe principalii favoriți, Roger Federer și Novak Djokovic.
Liderul mondial, Novak Djokovic era favorit clar în semifinala cu japonezul Kei Nishikori, favoritul numărul zece, care deja obţinuse cel mai bun rezultat al carierei. Djokovic a pierdut primul set, scor 4-6, dar a revenit în al doilea pe care l-a câștigat cu un categoric 6-1 şi să părea că nu mai poate pierde niciun set în faţa niponului.
Nishikori a reuşit totuşi o victorie la tie break în setul trei şi a decis soarta calificarii în al patrulea set, pe care l-a câştigat cu 6-3.
O surpriză şi mai mare a fost eliminarea în trei seturi a lui Roger Federer. Al doilea favorit al competiţiei a pierdut în faţa croatului Marin Cilic, scor 3-6 4-6 4-6.
Aceasta va fi prima finală a unui turneu de Mare Şlem pentru Nishikori şi Cilic, care nu au reuşit, până acum, să urce mai sus de locul nouă în clasamentul ATP.
În ultima perioadă ambii tenismeni şi-au schimbat antrenorii - aceştia fiind foşti mari jucători de tenis. Din 2013, Cilic este antrenat de fostul câştigător la Wimbledon, croatul Goran Ivanisevic , iar Nishikori este pregătit din acest sezon de americanul Michael Chang, care are în palmares un titlu la Roland Garros.
Finala dintre Kei Nishikori şi Marin Cilic va avea loc luni, de la ora 19:00, ora Moldovei.
- Veste tristă pentru fanii lui Rafael Nadal! Tenismanul nu va participa la ultimul turneu de Mare Şlem al anului
- Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la US Open după ce l-a bătut pe Andy Murray
- Roger Federer s-a calificat cu emoţii în semifinalele turneului de la Flushing Meadows