Igor Corman a anunţat când începe prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă
Vacanţa deputaţilor s-a încheiat. Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, i-a convocat astăzi pe şefii fracţiunilor şi pe preşedinţii comisiilor permanente pentru a stabili priorităţile legislative. Potrivit lui Corman, prima şedinţă a Parlamentului va avea loc săptămână viitoare.
Preşedintele Parlamentului a declarat că priorităţile legislative vor fi discutate şi cu membrii Guvernului, pentru a asigura un proces de muncă eficient.
"I-am sunat pe toţi preşedinţii comisiilor permanente. Le-am spus că este necesar să facem un efort, astfel ca până la 1 octombrie să dezbatem cele mai importante proiecte. Iar de le 1 octombrie fiecare partid să poată să înceapă campania electorală", a declarat Corman.
Liderii fracţiunilor parlamentare spun că urmează să adopte un şir de legi importante pentru societate. Lista proiectelor prioritare va fi dezbătută şi în cadrul şedinţei Coaliţiei de guvernare.
"Avem drept prioritate proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice, precum și un proiect de lege a acționarilor în mass-media, dar şi cel privind modificările la Codul Electoral pentru a stabili ce cotă de femei se vor regăsi în listele electorale", a explicat liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
"Este vorba despre datoriile rămase din sesiunea trecută, multe dintre aceste proiecte au fost deja votate în prima lectură. Este vorba despre finanţarea partidelor politice. Un alt proiect este înăsprirea sancţiunilor pentru mişcările separatiste", a precizat liderul PLR Ion Hadârcă.
"Sunt mai multe proiecte: privind aplicarea bugetului, reformele în sistemul justiţiei. Sunt proiecte care au stârnit multe discuţii, mă refer la proiectul privind autonomia găgăuză. În ceea ce priveşte proiectele care trebuie să vină de la Guvern, am spus şi au spus şi ceilalţi colegi, sunt prioritare", a subliniat deputatul PDM Dumitru Diacov.
Această sesiune va fi cea mai scurtă din actuala legislatură. Şi asta pentru că de la întâi octombrie începe campania electorală. Ceea ce înseamnă că aleşii poporului vor trebuie să examineze 33 de proiecte prioritare în doar câteva săptămâni.
- Proiect de susţinere a grupurilor etnice. Reprezentanţii comunităţilor bulgare şi găgăuze au discutat cu Igor Corman
- Apelul lui Igor Corman către reprezentanții comunităților ruse și belaruse din Moldova
- Igor Corman despre alegerile parlamentare: Ne aflăm într-o situaţie ieşită din comun. Avem nevoie de unitate
- Priorităţi legislative înainte de alegeri. Proiectele care nu suportă amânare vor fi supuse votului inclusiv în campania electorală