Moldova va primi peste 11 milioane de euro din partea UE pentru reformarea sectorului energetic
Moldova urmează a primi până la sfârşitul anului, din partea Uniunii Europene, a treia tranşă a suportului bugetar. Suma de 11,6 milioane de euro va fi direcţionată pentru reformarea sectorului energetic al ţării, notează agenţia Infotag.
Detaliile privind acordarea acestui ajutor vor fi făcute publice miercuri în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Andrian Candu, şi Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova.
Prin intermediul acestui Program, din 2011, Comisia Europeană a alocat Republicii Moldova 42,6 milioane de euro ca suport financiar pentru diversificare energetică, conectarea la piaţa energetică a UE, precum şi pentru promovarea eficienţei energetice şi a energiei regenerabile.
Acest program face parte din cele cinci operaţiuni de suport bugetar ale UE în valoare de peste 216 milioane de euro, în curs de implementare în diverse sectoare ale economiei naţionale.
De asemenea, în acest an, Uniunea Europeană a alocat suplementar 10 milioane euro pentru extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni pe segmentul Ungheni-Chişinău în scopul asigurării unei alternative de aprovizionare cu gaze a municipiului Chişinău, cel mai mare consumator de gaze din Republica Moldova. Aceasta plată suplimentară se va efectua în 2015.
- Comisarul European pentru Energie, Gunther Oettinger, va participa la ceremonia de dare în folosinţă a gazoductului Iaşi-Ungheni
- UE va acorda Moldovei 101 milioane de euro. Unde vor fi investiţi banii
- Ce spune Iațeniuk despre planurile Rusiei de a opri livrările de gaze naturale către Europa în această iarnă