Meteorologii anunţă vreme frumoasă, cu soare care continuă să ne răsfeţe
Astăzi vremea va fi frumoasă, cu soare din plin. Şi maximele termice vor fi generoase. 26 de grade se vor înregistra la Briceni şi Soroca. 27 vor fi la Bălţi şi Orhei. La Chişinău şi Tiraspol maxima termică va fi de 29 de grade. La Leova sunt anunţate 30 de grade, iar la Comrat şi Cahul mercurul va urca până la 31 de grade Celsius.
Soarele ne răsfaţă şi în următoarele zile. Joi în capitală tot 29 de grade vor fi. Iar la sfârşitul săptămânii maximele termice vor fi mai generoase. 30 de grade vor fi la prânz vineri, sâmbătă şi duminică.
Pe litoral soarele va aduce 28 de grade la Constanţa şi Varna, 24 vor fi la Odesa, 26 la Budva. Iar în Barcelona maxima termică va fi de 27 de grade.
În Antalya şi Bodrum mercurul va urca până la 31 şi respectiv 30 de grade. În Saloniki ploile vor da nota zilei. 26 de grade vor fi aici. În Larnaca şi Sharm el Sheikh cerul va fi senin, cu 29 şi 36 de grade la prânz.