Occidentul ezită să aplice noile sancţiuni împotriva Rusiei
Statele Unite şi Uniunea Europeană au pe masă noile sancţiuni împotriva Moscovei, ce ar putea lovi în explorarea rezervelor de petrol în Rusia. Totuşi, Occidentul ezită să aplice noile măsuri punitive, în contextul în care Kievul a anunţat că Rusia a început să-şi retragă trupele din Ucraina.
Statele Unite şi Uniunea Europeană ar putea bloca investiţiile de miliarde de dolari în explorarea petrolieră din Rusia de către giganţii Exxon Mobil sau British Petroleum. Informaţia a fost anunţată de Bloomberg, care citează surse oficiale. Asta în condiţiile în care mai mulţi giganţi din domeniul energetic au colaborări cu firme ruseşti în domeniul extracţiei de petrol, în special în condiţiile în care Moscova încearcă să exploateze rezervele din regiunea arctică.
Cu toate acestea, ambasadorii UE nu au ajuns la o decizie privind implementarea măsurilor restrictive împotriva Rusiei şi se vor reuni astăzi din nou pentru a continua discuţiile. Diplomaţii europeni au declarat că ţările care au o legătură mai strânsă cu Rusia, precum Italia, Austria și Finlanda sunt reticente în privinţa aplicării sancţiunilor. De cealaltă parte, Germania insistă ca măsurile să fie implementate, motivând că acestea pot fi oricând suspendate, dacă Moscova îşi schimbă atitudinea faţă de Ucraina. Tărăgănarea vine pe fondul acordului de încetare a focului din statul vecin, care se menţine.
Preşedintele ucrainean a declarat că cei mai mulți soldaţi ruşi au părăsit teritoriul ţării. Liderul de la Kiev a mai menţionat că este gata să acorde o autonomie largă estului separatist, pentru a asigura integritatea teritorială a ţării. De cealaltă parte, separatiştii insistă ca regiunile controlate de ei să nu rămână în componenţa Ucrainei.