Moldova intră în sezonul nunţilor. Agenţiile specializate în organizarea ceremoniilor îşi expun ofertele
Odată cu venirea toamnei, Moldova intră în sezonul nunţilor. Sălile de petreceri abundă de petrecăreţi, iar agenţiile specializate în organizarea ceremoniilor nupţiale îşi rotunjesc veniturile. Datele Biroului Național de Statistică arată că, în ultimii ani, se atestă o creştere a numărului cuplurilor care decid să se căsătorească.
În 2013, au fost oficiate peste 24 de mii de căsătorii, cu aproape 200 mai multe decât în 2012. Reprezentanţii oficiului Stării Civile susţin că tendinţa se menţine şi în 2014.
"Avem o creştere uşoară a numărului. Cel mai des e în perioada de toamnă, august, septembrie şi octombrie. Suntem încărcaţi, solicitări sunt foarte multe", a menţionat reprezentantul Oficiului Stării Civile, Inga Badrajan.
În același timp, tot mai multe cupluri apelează la agenții specializate pentru a organiza cel mai important eveniment din viaţa lor. În ultimii doi ani, numărul doritorilor de a avea o nuntă organizată de specialişti a crescut cu aproape 40 la sută.
"Este un pachet starmaxim care începe de la o mie de euro. Mirii solicită planificarea evenimentului şi oferim şi foto şi video, dansatori, muzică, elemente de fireshow, decor, cateodată mai solicită şi fotozonă şi zonă de înscriere", a explicat directorul unei agenţii de organizare a evenimentelor.
Extrem de importante pentru o nuntă sunt şi pregătirile. Miresele îşi încep această zi în saloane de înfrumuseţare.
"Toate miresele vor ceva simplu, o coafură simplă, merg spre natural. Ele îşi doresc coafuri care să se menţină toată noaptea, dar în acelaşi timp coafura să vorbească de o mireasă luxoasă care să se deosebească de o invitată sau vornicică", a zis stilistul Andrei Cocieru.
"Am vrut o coafură mai simplă, mai puţin strictă, din cauză că rochia e mai sofisticată şi nu am vrut să încarc toată imaginea", a menţionat o femeie.
Preţul unei coafuri pentru mirese variază între 500 şi 2000 de lei.