O nouă cursă low-cost la Chişinău. Moldovenii vor putea zbura spre şi din Varşovia la preţuri reduse
O nouă cursă low-cost! Este vorba despre cursa aeriană Chișinău – Varșovia care va fi lansată la 26 octombrie. Anunțul a fost făcut, astăzi, în cadrul întrevederii premierului Iurie Leancă cu reprezentanții unei companii aeriene din Polonia.
Zborurile vor fi operate de patru ori pe săptămână, iar biletele deja pot fi cumpărate pe site-ul companiei. Peste o săptămână biletele vor putea fi procurate și de la agențiile autorizate din țară și de peste hotare.
"Sunt convins că odată cu lansarea unei noi curse vor fi avantajați, în primul rând, cetățenii pentru că vor avea acces la prețuri mai mici și va fi creată o competiție sănătoasă în domeniu", a menţionat Leancă.
Directorul comercial al Companiei, Mateusz Kokosinki, a vorbit despre beneficiile lansării acestui zbor, menționând că prin Varșovia cetățenii vor avea acces direct în mai multe țări din Europa și America de Nord.
"În cazul în care cererea va fi mare, atunci vom mări numărul zborurilor. Cu Republica Moldova avem relații frumoase în mai multe domenii și sper să le intensificăm pe viitor", au declarat reprezentanții Companiei.
Pe cursa Chișinău-Varșovia va zbura aeronava Bombardier Q400 NextGen. Aceasta este o flotă de aeronovă de tip turboprop, cea mai tânără din Uniunea Europeană, cu o vârstă medie de până la trei ani, capacitatea fiind de 78 de locuri.
În anul 2013, alte două companii aeriene de tip low-cost au lansat zboruri directe din și spre Chișinău: Wizz Air și Fly Dubai.