Inspector de patrulare, prins în flagrant de ofiţerii CNA. Pe lângă suma pretinsă drept mită, omul legii deţinea circa 15 000 de lei
Un poliţist de patrulare din Leova a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de corupere pasivă. Omul legii a fost denunţat de un şofer de la care ar fi pretins 2 000 de lei.
Potrivit conducătorului auto, agentul de circulaţie ar fi cerut banii pentru a nu-l trage la răspundere pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Operaţiunea de reţinere în flagrant a avut loc aseară. Omul legii a fost prins după transmiterea banilor, Cei 2 000 de lei au fost găsiţi în automobilul de serviciu al poliţistului. Totodată, în cadrul percheziţiei corporale, asupra acestuia au mai fost depistaţi: 100 de euro, 2 773 de lei (într-un buzunar) şi alte 10 000 de lei în celălalt.
Provenienţa mijloacelor financiare ridicate urmează a fi stabilită în procesul urmăririi penale. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal.
În prezent, poliţistul se află în custodia DGT Sud pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 10 ani de închisoare şi o amendă de până la 160 000 de lei.