Cele mai importante proiecte care trebuie votate în cea mai scurtă sesiune parlamentară
Biroul Permanent al Parlamentului va decide miercuri când va avea loc prima şedinţă de plen din această sesiune, care, de altfel, va fi cea mai scurtă. Despre priorităţile legislative s-a discutat în cadrul unei şedinţe, la care au participat preşedintele şi vicepreședinții Parlamentului, liderii fracțiunilor și cei ai comisiilor permanente.
Potrivit preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, printre proiectele care trebuie votate în această sesiune se numără şi cel cu privire la finanţarea partidelor, modificările la legea privind statutul autonomiei găgăuze, dar şi proiectul cu privire la cota de reprezentare a femeilor în listele electorale.
"Toate subiectele care pot fi finalizate acum înainte de campanie electorală trebuie s-o facem. Acele subiecte care sunt importante pentru ţară şi există un consens. Din partea Guvernului sunt 33 de proiecte, dintre care jumătate ar fi important şi să fie votate", a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
Şi fracţiunile parlamentare îşi prezintă deja propriile proiecte în comisiile de profil.
"Avem proiecte care trebuie să fie votate şi dezbătute în două lecturi. Este mai complicat să o faci într-o singură şedinţă ar trebui să avem cel puţin două. Noi am prezentat proiectele noastre, sunt 11 la număr, pentru adoptarea în a doua lectură", a opinat liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ.
Anterior, şeful Legislativului a declarat că, dacă va fi necesar, deputaţii ar putea să se întrunească în şedinţe şi în timpul campaniei electorale, care va începe în data de 1 octombrie.
- Igor Corman a anunţat când începe prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă
- Priorităţi legislative înainte de alegeri. Proiectele care nu suportă amânare vor fi supuse votului inclusiv în campania electorală
- Parlamentul se pregăteşte de ultima sesiune până la alegeri şi încearcă să-şi stabilească priorităţile