Femeia care şi-a tras un glonte în inimă a fost transferată de urgenţă, la insistenţa rudelor, la un spital din Germania. Toate cheltuielile sunt suportate de către familie.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă a declarat, pentru Publika TV, că la momentul transportării, în seara zilei de joi, tânăra era în comă. Femeia, de 32 de ani, s-a aflat timp de patru zile în secţia de Reanimare a Spitalului de Urgenţă.
Tragedia s-a produs luni după-amiază. Potrivit poliţiei, femeia şi-a tras un glonte în inimă din arma soţului ei, deţinută de acesta ilegal. La momentul tragediei, femeia se afla singură acasă. Oamenii legii cred că este vorba despre un suicid.