Peste patru ani, statul ar putea să nu mai fie în stare să plătească pensiile
Peste trei ani, statul nu va mai avea bani pentru pensii. Numărul pensionarilor este în creştere, în timp ce moldoveni care pot contribui la fondul de pensii sunt tot mai puţini. Aceasta este una dintre concluziile studiului prezentat astăzi de IDIS Viitorul.
Potrivit experţilor, în trei-patru ani, în Moldova vor fi peste 700 de mii de pensionari, faţă de 600 de mii câţi sunt acum. Cifra va creşte, pentru că în viitorul apropiat se va pensiona generaţia anilor 50, explică Valeriu Sainsus, autorul studiului.
În aceste condiţii, există riscul ca în fondul de asigurări sociale să fie acumulaţi mai puţini bani decât ar fi nevoie pentru a plăti pensiile.
O soluție enunțată de autorul studiului ar fi stabilirea vârstei de pensionare de la 60 de ani pentru femei.
Majorarea vârstei de pensionare cu trei ani pentru femei este motivată prin faptul că acestea trăiesc după pensie în medie 11 ani, în timp ce bărbaţii de două ori mai puţin.
Mai mult, în acest fel Moldova s-ar adapta la legislaţia ţărilor membre ale Uniunii Europene, unde femeile sunt pensionate la 60 de ani, iar bărbaţii la 65. Este luată în considerare şi reducerea diferenţelor pensiilor.
Potrivit studiului, foştii demnitari benficiază de o remunerare de cel puţin zece ori mai mare decât un bătrân care a muncit toată viaţa la o fabrică, sau în agricultură.
Oficialii de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu au fost de găsit pentru a comenta studiul IDIS Viitorul.