21 de medicamente noi vor apărea în farmaciile din țară
Membrii Comisiei Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale au autorizat 43 de produse medicamentoase, dintre care 21 medicamente noi și 22 – repetat.
Potrivit AMDM, printre medicamentele autorizate primar, se numără: Docetaxel, care aparţine grupului de medicamente antineoplazice denumite taxoide. Docetaxel este utilizat pentru tratamentul cancerului de sân, al anumitor forme ale celui bronhopulmonar (altul decât cel cu celule mici), al cancerului de prostată, al cancerului gastric sau al cancerului capului şi gâtului. Levesto, un medicament antiepileptic utilizat pentru tratamentul crizelor epileptice.
Printre cele autorizare repetate, se regăsesc produse farmaceutice precum: Zelboraf, utilizat în tratamentul pacienţilor adulţi cu melanom care s-a extins şi în alte părţi ale organismului sau care nu poate fi îndepărtat printr-o intervenţie chirurgicală. Poate fi utilizat numai de către pacienţii al căror cancer are o modificare (mutaţie) în gena “BRAF”. Fosfomed, un antibiotic pentru adulți și persoane tinere, ce conține substanța activă - fosfomicină trometamol. Se administrează într-o singură doză, în caz de infecții acute ale tractului urinar necomplicat (cistite). De asemenea, poate fi utilizat înainte de intervenția chirurgicală sau investigațiile din zona tractului urinar inferior pentru a preveni infecțiile.
Întreaga listă a medicamentelor autorizare o găsiți AICI.