Agenţia Turismului a prezentat spotul complet de promovare a Republicii Moldova (VIDEO)
Agenţia Naţională a Turismului a prezentat astăzi spotul complet de promovare a ţării noastre. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii organizate cu prilejul împlinirii a 55 de ani ai turismului moldovenesc. Totodată, PUBLIKA TV a fost premiată pentru parteneriat durabil în realizarea emisiunilor cu tematică turistică.
Pentru realizarea spotului de promovare a Moldovei ca destinaţie turistică au fost cheltuite 148 de mii de lei.
"Sunt de acord cu dumneavoastră că loc pentru mai bine există tot timpul. Este important că s-a făcut primul pas. La momentul de faţă va fi transmis tuturor misiunilor diplomatice peste hotare, plus la aceasta el va inclus în Ghidul Turistic al RM, ca anexă împreună cu cartea rutier-turistică, şi va fi distribuită la toate expoziţiile internaţionale de turism", a declarat directorul Agenţiei Turismului, Nicolae Platon.
Durata spotului este de şase minute, iar primii care l-au văzut şi notat au fost reprezentanţii agenţiilor de turism.
"Pentru noi, probabil pentru majoritatea, este unul destul de normal. Dar bineînţeles că întotdeauna noi trebuie să sperăm şi cred că se poate de făcut şi mai bine şi sperăm că în viitor se va face ceva mai frumos", a spus directorul unei agenţii de turism Nina Belei.
"În comparaţie cu ceea că până acum nu am avut deloc este deja foarte bine. La general este un spot bun, dar unele momente sunt prea lent arătate. Cred că se poate un pic de modificat şi de adus la condiţii ca să reprezentăm ţara frumos", a spus directorul unei agenţii de turism Ion Curmei.
În acelaşi timp, postul de televiziune PUBLIKA TV a fost premiat pentru emisiunile cu tematică turistică.
Varianta scurtă, de 30 de secunde, a spotului de promovare a Moldovei ca destinaţie
turistică va fi difuzată de posturile TV din țară, pe paginile online, dar şi de EURONEWS.
- Celebra peşteră "Emil Racoviţă" ar putea fi transformată într-un hotel subteran şi inclusă în circuitul turistic internaţional
- Moldova, în cele mai frumoase instantanee. VEZI AICI noul spot de promovare a ţării noastre
- Principalele obiective turistice din Moldova au fost vizitate de 50 de automobilişti în cadrul primului raliu turistic