Dovleacul, elogiat în cadrul unui festival. La Lozova vor avea loc expoziţii cu figuri cioplite din bostan
Dovleacul va fi elogiat astăzi în cadrul unei festival dedicat în exclusivitate acestei legume. În satul Lozova din raionul Străşeni vor avea loc expoziţii cu figuri cioplite din dovleci, degustări de vin şi vor fi servite diferite bucate cu dovleci. Toate vor avea loc în cadrul Festivalului Etno-Gastronomic Bostaniada, ajuns la a treia ediţie.
Reprezentanţii organizaţiilor de fermieri spun că Bostaniada este o excelentă oportunitate de promovare pentru producătorii agricoli.
"Ne propunem ca să promovăm produsele noastre curate, locale, gustoase, să creăm o atmosferă bună pentru cei care vor participa la acest festival. Să creăm o nouă relație între consumator și producător. Va fi și o ambianță așa foarte bună și multe plăcinte cu bostan", a menţionat preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, Valeriu Cosarciuc.
Cei care vor merge la Bostaniadă vor putea gusta din bucate din dovleac, preparate în cadrul unui show gastronomic. Atmosfera de sărbătoare va fi menţinută şi de zeci de colective folclorice din ţară, dar şi din străinătate. Accesul la festival este liber, dar vizitatorii trebuie să urmeze un dress cod.
Organizatorii le cer să vină la Bostaniadă în haine sau cu accesorii bostănii, arămii şi verzi. Evenimentul este organizat cu suportul Guvernului Suediei și al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei.