Circa 100.000 de buletine de vot sunt numărate la centrul de totalizare al PDM. Câte zile va dura procesul
Aproximativ 100 de mii de cetăţeni au participat la alegerile primare organizate de Partidul Democrat. Buletinele de vot au fost transportate la Centrul de totalizare a rezultatelor scrutinului din Capitală, acolo unde sunt numărate toate voturile.
Preşedintele Comisiei Electorale a PDM susţine că numărarea buletinelor de vot va dura aproape trei zile, iar datele vor fi colectate de către 200 de operatori.
"Avem aproape 500 de mii de voturi. Este un număr imens. Buletinele care sunt goale, care vor avea mai mult de cinci nume înscrise, deteriorate sau cu scris neciteţ vor fi declarate nevalabile", a declarat preşedintele Comisiei Electorale a PDM, Sergiu Sârbu.
Preşedintele PDM, Marian Lupu, susţine că prezenţa mare a alegătorilor demonstrează că cetăţenii sunt interesaţi să participe la luarea deciziilor în partid, fără a fi influenţaţi de politicieni.
"Prezenţa a circa 98 de mii de oameni în toate raioanele țării demonstrează că PD a fost apreciat pentru eforturile de a aduce o schimbare reală în politică. 28 septembrie este ziua care marchează trecerea Moldovei către un sistem politic mai deschis, mai democratic, mai eficient", a spus preşedintele PDM, Marian Lupu.
Potrivit lui Marian Lupu, în cadrul alegerilor nu s-au înregistrat incidente care ar putea influenţa rezultatele. La scrutinul din 28 septembrie privind desemnarea candidaţilor PDM, au fost deschise 42 de secţii de votare în ţară şi două în Italia. Lista finală a candidaţilor va fi adoptată de Consiliul Naţional-Politic al formaţiunii.
- PCRM critică iniţiativa PD de a organiza alegeri primare. Democraţii califică aberante declaraţiile
- O singură zi a mai rămas până la primele alegeri primare din Moldova. Ce spune preşedintele Comisiei Electorale a PDM
- Primele alegeri primare din Moldova s-au încheiat: Zeci de mii de oameni şi-au desemnat candidaţii PD pentru scrutinul din noiembrie