Proiectul de iluminare a bulevardului Dacia din capitală prinde contur
Pe segmentul dintre Porţile Oraşului şi Aeroport a început amplasarea pilonilor de 11 metri pe care vor fi montate felinarele.
Reţeaua de iluminat va fi constituită din 240 de piloni din oţel zincat cu două braţe, astfel încât să asigure iluminarea ambelor sensuri de circulaţie.
Reţeaua urmează să fie pusă în funcţiune până în luna decembrie. Becurile instalate vor fi de tip LED.
"În mod firesc LED-ul aduce economie şi o economie bună. Nu vă pot da cu siguranţă suma precisă până nu o să o verificăm, dar până la 50 de procente se va înregistra economie. Mergem cu avans, înainte de termen. O să avem în total 240 de piloni", a explicat şeful Direcţiei Transport, Igor Gamreţchi.
Şoferii sunt bucuroşi că bulevardul Dacia va fi iluminat:
"Chiar iese foarte frumos şi trebuia demult de făcut acest lucru. Mai puţine accidente vor fi."
"E destul de întuneric aici şi e bine să fie lumină. Mai ales că sunt Porţile Oraşului şi vin de la Aeroport şi străini şi ai noştri."
Proiectul tehnic a fost realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, iar Primăria Chişinău execută lucrările de construcţie. Valoarea proiectului este de aproximativ 27 de milioane de lei, bani care sunt prevăzuţi în bugetul Primăriei pentru anul 2014.