Vicecampioană mondială la doar opt ani. Cu ce se ocupă o tânără moldoveancă şi ce spun părinţii copilei
Vicecampioană mondială la doar opt ani. Este vorba despre Gabriela Tihon, care joacă dame de mai mult timp. Recent, sportiva a participat la un campionat mondial organizat în Bulgaria, de unde a revenit cu două medalii de argint.
Gabriela Tihon, din oraşul Călăraşi, joacă dame de la cinci ani. Pasiunea pentru acest sport vine de la tatăl ei, care este profesor de educaţie fizică. Deşi a participat la diverse concursuri, cel organizat în Bulgaria i-a adus multe emoţii, dar şi titluri. Gabriela a luat locul doi la două probe: blitz și clasică.
"Mă laud cu două medalii de argint. Sunt foarte frumoase. Mă mândresc şi cu două cupe. Am câştigat mai greu proba clasică, pentru că eu nu iubesc să joc încet, mă plictisesc şi mă pierd", a spus sportiva.
La campionat, Gabriela a jucat dame cu 14 concurente din Ucraina, Rusia, Belarus şi Estonia. Pentru a obţine performanţe, sportiva face antrenamente trei zile pe săptămână, iar pe lângă orele practice, ea are şi teme pentru acasă.
"Am început lecţile pentru candidat de maestru al sportului, eu îi pregătesc lecţia, o descifrăm. Acasă trebuie numaidecât să le rezolve cu mămica, sau tăticul", a explicat Petru Botea, antrenor.
Părinţii sunt mândri de fiica lor şi spun că Gabriela ar putea fi deja antrenor.
"La început mă jucam, dar acum nu prea. Mă bate la dame. Tatăl încearcă să ia şi el nişte lecţii de dame de la ea, pentru că sunt mai avansate şi îi place mult, petrec timpul împreună, au găsit o lume comună", a precizat mama campioanei.
La Campionatul Mondial de Dame din Bulgaria au participat peste 200 de sportivi din 14 ţări.