Microsoft a prezentat Windows 10. Ce noutăţi aduce cel mai recent sistem de operare (VIDEO)
Microsoft a dezvăluit oficial cea mai recentă versiune a sistemului său de operare pentru calculatoarele tradiţionale. Compania a făcut un salt de la Windows 8, extrem de nepopular, la Windows 10, despre care dezvoltatorii spun că este cea mai cuprinzătoare platformă creată vreodată.
Noul software de la Microsoft va rula pe o gamă largă de dispozitive, de la telefoane și tablete până la computere și console de jocuri Xbox.
"Este vorba despre un singur produs cu o experienţă personalizată pentru fiecare dispozitiv", a zis vicepreşedinte Microsoft, Terry Myerson.
Noul sistem de operare se remarcă şi prin revenirea la butonul Start Menu, eliminat din Windows 8, fapt ce a trezit nemulţumirea multor clienţi. De asemenea, aplicaţiile care funcţionau pe întreg ecranul, acum vor fi disponibile şi în ferestre sau în modul Snap View.
O altă noutate sunt desktop-urile multiple, o caracteristică de care utilizatorii Mac se bucură de ani de zile, şi anume posibilitatea de a crea şi de a trece rapid de la un desktop la altul. O funcţie interesantă este şi căutarea în meniul Start, care integrează inclusiv rezultatele de pe web.
Windows 10 va fi disponibil la mijlocul anului viitor.