Baschetbalistele americane au demonstrat că sunt cele mai bune din lume
Selecţionata Statelor Unite a devenit campioană mondială la baschet feminin. SUA a învins în finala de la Istanbul naţionala Spaniei la o diferenţă de 13 puncte. Medaliile de bronz au fost câştigate de reprezentativa Australiei.
Naţionala feminină de baschet a Statelor Unite a învins în finala Campionatului Mondial selecţionata Spaniei cu scorul de 77-64.
Echipa pregătită de Geno Auriemma a dominat partida jucată la Istanbul încă din start. În primul sfert, SUA a marcat 28 de puncte, iar la pauza mare scorul era 48-29. După pauză, echipa Spaniei nu le-a pus mari probleme americancelor, chiar dacă au câştigat ultimul sfert, iar SUA a cucerit al nouălea titlu mondial din istorie.
Cea mai bună jucătoare de la echipa învingătoare a fost Maya Moore, care a marcat 18 puncte. De partea cealaltă, Sancho Lyttle a reuşit 16 puncte pentru formaţia iberică.
Australia a câştigat finala mică, după victoria clară împotriva Turciei. Campioana din 2006 a învins cu 74-44, şi şi-a asigurat medaliile de bronz.