Întreaga conducere a partidului de guvernământ din Egipt și-a dat demisia
Întreaga conducere a partidului de guvernământ din Egipt, printre care şi preşedintele ţării Hosni Mubarak şi-a dat demisia. Iar zeci de mii de manifestanţi au încercat, sâmbătă, să împiedice tancurile armatei să părăsească piaţa Tahrir, de teama unor noi violenţe. Surse din opoziţia egipteană spun că demonstraţiile din Cairo vor scădea din intensitate în următoarele zile.
Conducerea Partidului Naţional Democrat şi-a dat demisia, iar printre oficialii care au renunţat la posturi se numără şi fiul actualului preşedinte Hosni Mubarak. Potrivit televiziunii de stat, noul secretar general este Hossam Badrawi, care face parte din aripa liberală a partidului.
Vicepreşedintele egiptean şi lideri militari de rang înalt au analizat ipotezele limitării puterii preşedintelui egiptean, dar şi o posibilă evacuarea a sa de la Cairo. Asta însă fără ca acesta să renunţe la conducerea ţării. Mai târziu, un Guvern de tranziţie, condus de Omar Suleiman, ar urma să negocieze modificarea Constituţiei şi începerea unui proces democratic.
Fox News relatează despre o tentativă de asasinare a vicepreşedintelui egiptean. Potrivit surselor, atacul s-a produs la scurt timp după investirea lui Omar Suleiman în funcţie.
BBC scrie, citând surse din opoziţia egipteană, că manifestaţiile din piaţa Tahrir din Cairo ar putea scădea din intensitate. Proteste de amploare vor avea loc doar marţea şi vinerea viitoare.
Autorităţile egiptene au deconectat, sâmbătă, gazul în urma unei explozii care a avut loc la o conductă din regiunea Sinai, în apropiere de frontiera cu Israelul. Potrivit al-Arabiya, deflagraţia s-a produs din cauza unor scurgeri de gaze. Iar televiziunea egipteană de stat a afirmat ca a avut loc un atentat terorist, fără să ofere alte detalii. Nu există, deocamdată, informaţii despre victime. Al-Jazeera a precizat că atacul de azi asupra gazoductului nu este primul. Beduinii din Peninsula Sinai au încercat sa arunce conducta în aer şi în vara anului trecut.