Clipe de groază pentru pasagerii microbuzelor implicate în accidentul de la Durleşti. "Lumea era speriată"
Microbuzele din Capitală fac noi victime. 10 oameni, inclusiv doi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce două maxi-taxi-uri de pe liniile 101 și 129 au fost implicate astăzi într-un accident. Amenzile şi ameninţările de a renunţa la microbuze nu reduc din numărul accidentelor cu implicarea transportului public.
În urma impactului, zece oameni au avut de suferit, fiind preluaţi de două ambulanţe.
"101 nu avea viteză. Oamenii care au fost transportaţi la spital aveau leziuni la cutia toracică, capul rănit, coloana vertebrală. Sunt persoane care au avut de suferit mai tare: aveau nasurile sparte, dinții dezbătuți", a spus o victimă a accidentului.
"A fost o lovitură puternică, m-am lovit cu capul. Lumea era speriată, nimeni nu striga, dar ieșeau din mașină să vadă care e situația", a explicat o altă victimă.
Șoferul de pe linia 101 se crede nevinovat: "Staţionam, tocmai mă porneam. În picioare nu erau pasageri, în total în microbuz erau 12 oameni. Nici un pasager de al meu nu afost dus la spital".
Celălalt conducător auto, al microbuzului de pe linia 129, susține că de vină ar fi fost un al treilea şofer, care se deplasa neregulamentar.
"Ieșind la depășire, paralel cu mine a ieșit și altă mașină. Nu am reușit să trec nici pe dreapta, nici să fac nimic. El a ieșit pe contrasens, eu fiind deja în depășire și iată ce s-a întâmplat. Mașina s-a dus și nu am reușit să văd cine e", a menţionat şoferul al microbuzului de pe linia 129.
Potrivit medicilor, pacienții au fost aduși la spital cu traumatisme cranio-cerebrale și fracturi ale membrelor.
"Toți sunt în stare de gravitate medie, stabili, nu există pericol pentru viața lor, sunt la investigații. După investigații o să stabilim cine rămâne în spital și cine va primi tratament acasă", a precizat Gherasim Ciprian, medic la Spitalul de Urgenţă.
Potrivit autorităților municipale, atât șoferul microbuzului care va fi găsit vinovat de producerea accidentului, cât și administratorul acestei linii vor fi pedepsiţi disciplinar.
"Administratorul care se face vinovat de acest accident va veni cu reclamații și sancțiuni ce țin de competența Direcției Transport. Sancțiunile pot să fie până la rezilierea contractului cu administratorul rutei", a afirmat șeful-adjunct al Direcției Transport, Vitalie Butucel.
Tot astăzi, pe strada Drumul Viilor din Capitală, a avut loc un alt accident cu implicarea unui microbuz de pe linia 186. Datele preliminare arată că maxi-taxi-ul ar fi fost lovit de un autoturism. Potrivit medicilor de la Spitalul de Urgență, în urma impactului, o persoană de 20 de ani a avut de suferit, dar starea ei este stabilă.
- Carambol pe o stradă din Chişinău. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Un nou accident în capitală cu implicarea unui microbuz de linie. Vehiculul a intrat în coliziune cu un taxi
- Accident în capitală: Un microbuz ce transporta produse lactate s-a răsturnat (VIDEO)
- (VIDEO) Carambol pe strada Alba Iulia. Un şofer şi-a recunoscut vina şi a spus că merge singur la poliţie
- ŞOCANT! O taxatoare gravidă dintr-un troleibuz a fost agresată de şoferul unui microbuz din Capitală