TERIBILISM sau INCONŞTIENŢĂ?! Un copil de 6 ani, ajutat de părinţi să sară de pe o clădire la Dănceni (VIDEO)
Un băieţel de numai şase ani din Moldova este îndemnat de părinţi şi spectatori să sară de la mare înălţime, fiind asigurat doar cu o funie. După ceva ezitări, acesta se decide şi se aruncă în gol, în timp ce cei prezenţi se amuză copios.
Din fericire, totul se termină cu bine, dar în imaginile amatorului nu este fixată reacţia copilului după ce a ajuns pe pământ. Se aud, totuşi, voci de femei care îi laudă curajul.
Autorul imaginilor nu a ezitat să publice imaginile pe o reţea de socializare. Acesta l-a lăudat pe băiat şi l-a prezentat drept cel mai tânăr rope jumper. În replică, mai mulţi internauţi s-au arătat revoltaţi de fapta părinţilor, în timp ce alţii au lăudat curajul micuţului.
Publika.md aminteşte că acesta este unul dintre cele mai periculoase sporturi din lume practicat şi în Moldova. Cei care nu se tem de înălţime pot urca pe o clădire aflată în apropiere de lacul din localitatea Dănceni, înaltă de 75 de metri, de unde sar în gol. Rope Jumpingul este practicat în Moldova de cinci ani.
Dacă ai surprins şi tu imagini video sau poze, care pot deveni o ştire, nu ezita să le trimiţi pe [email protected], sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, iar noi le vom face publice.
- LA UN PAS DE MOARTE! Un militar a rămas agăţat de avion la 1.000 de metri înălţime (VIDEO)
- Tragedie într-o familie din Căuşeni. Un bebeluş de 11 luni s-a înecat în centrifuga unei maşini de spălat
- NO COMMENT! Un bărbat a înmărmurit când a văzut ce fac la înălţime câţiva muncitori din Chişinău (VIDEO)