Aplicaţii militare la Bălţi: Soldaţii au utilizat aruncătoare de mine, tunuri antitanc şi instalaţii antiaeriene (VIDEO)
Poligonul militar din Bălţi a fost transformat, astăzi, într-un adevărat câmp de luptă. Peste 300 de militari ai brigăzilor de infanterie motorizată "Moldova", "Dacia", "Ştefan cel Mare" şi ai batalionul 22 de menţinere a păcii au participat la aplicaţii militare. Ei au utilizat aruncătoare de mine şi armament uşor de infanterie.
În cadrul aplicaţiilor, militari au folosit tunuri antitanc, instalaţii antiaeriene, dar şi transportatoare amfibiu şi vehicule de înlăturare a obstacolelor.
''Efectivul s-a isprăvit cu misiunea foarte bine. Am fost antrenaţi în acţiunile comune ale trupelor de artilerie. Prima dată am activat în aşa mare componenţă, cu aşa multe mijloace de foc şi tehnică militară. Efectivul a primit o experienţă foarte bună'', a declarat un militar.
''Am executat trageri din sistemele de artilerie, cum ar fi M30 şi tunuri antitanc, MT12. Ţintele au fost nimicite, excepţii nu au avut loc", a spus un alt militar.
Aplicaţiile militare au fost urmărite de studenţii Academiei Militare, care s-au arătat încântaţi de modul în care acestea s-au desfăşurat: ''Am avut posibilitatea să văd cum se organizează tragerile de luptă a companie, la noi mai rar se organizează aşa ceva, deoarece nu avem suficient spaţiu".
Militarii s-au pregatit de acest exerciţiu timp de două săptămâni.
''Timpul de pregătire a fost scurt, deoarece sunt militarii capabili, profesionişti îşi cunosc misiunile. Am avut nevoie de timp pentru coordonarea acţiunilor, inclusiv cu autorităţile locale în vederea respectării tehnicii securităţii în zonă", a precizat Eduard Putină, locotenent-colonel Brigada "Moldova" din Bălţi.
Exerciţiile s-au desfăşurat în conformitate cu planul de pregătire de luptă al Armatei Naţionale. Acesta a avut drept scop evaluarea capacităţilor şi deprinderilor practice ale militarilor.
- Viitorii luptători. Mai mulţi studenţi ai Academiei Militare au demonstrat că pot supravieţui în situaţii extreme (VIDEO)
- Aplicaţii militare la Bălţi: Ofiţerii şi soldaţii au utilizat aruncătoare de mine şi armament uşor de infanterie
- Aproape 140 de absolvenţi ai Academiei militare ''Alexandru cel Bun'' și-au primit diplomele de licență și epoleţii de locotenent