Roger Federer a câştigat Mastersul de la Shanghai
Elveţianul Roger Federer a câştigat Mastersul de la Shanghai după ce l-a învins în finală pe francezul Gilles Simon în două seturi, ambele încheiate la tiebreak. Pentru Federer, acesta este al 23-lea trofeu într-un turneu din seria Masters şi al 81-lea al carierei.
Gilles Simon a început mai bine finala cu Roger Federer şi a făcut un break rapid, apoi a condus cu 5-3, iar la 5-4 a servit pentru a câştiga primul set. Însă Federer a reuşit breakul, apoi la 6-5 în favoarea sa, pe serviciul francezului, a avut două mingi de set. Simon le-a anulat pe ambele, iar primul set a fost decis în tie-break, unde Federer s-a impus cu 8-6.
În actul secund, cei doi au mers cap la cap până în tiebreak. La 6-5 pentru Simon, pe serviciul lui Federer, francezul a condus cu 40-15, având astfel două mingi de set, dar elveţianul le-a salvat şi apoi a dominat clar tie-breakul. De la 2-2, Federer a câştigat cinci puncte la rând şi s-a impus cu 7-2.
Acesta este primul titlu al lui Roger Federer la Mastersul de la Shanghai.
Pentru Gilles Simon, aceasta a fost a doua finală a carierei într-un turneu Masters, după cea de la Madrid, din 2008, pierdută în faţa scoţianului Andy Murray.
În clasamentul mondial care va fi dat publicităţii luni, ambii jucători vor urca. Roger Federer va ajunge pe locul secund, depăşindu-l pe spaniolul Rafael Nadal, care a fost eliminat încă din turul al doilea, iar Gilles Simon va avea o ascensiune de 11 poziţii, până pe locul 18.