Autorităţile se tem că Ebola va ajunge în Moldova. Unde vor fi izolate persoanele infectate cu virusul ucigaş
Moldova nu este încă suficient de pregătită pentru a face faţă virusului Ebola. În prezent, autorităţile întreprind un şir de măsuri pentru a putea interna şi izola persoanele suspecte de această maladie. În acest sens, la Spitalul de Boli Infecţioase "Toma Ciorbă" au fost deja amenajate două secţii speciale.
Reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase "Toma Ciorbă", unde vor fi aduşi eventualii suspecţi de Ebola, spun că au asigurat condiţiile necesare pentru tratarea bolnavilor.
''Au fost pregătite două secţii, unde vor fi internaţi aceste persoane suspecte la febra hemoragică Ebola. Au fost completate rezervele de medicamente necesare. Administraţia spitalului a întocmit un plan, care prevede izolarea pacientului sau a persoanelor suspecte", a spus adjunctul medicului-şef al spitalului de boli infecţioase "Toma Ciorbă", Vasile Arapu.
Deşi afirmă că instituţia este pregătită să primească pacienţii infestaţi cu virusul Ebola, administraţia spitalului a refuzat să arate echipamentele medicale şi sălile unde vor fi plasaţi aceştia.
Între timp, Centrul Naţional de Sănătate Publică încearcă să facă faţă eventualei apariţii a virusului Ebola în Moldova. Specialiştii au menţionat însă că echipamentele pe care le au instituţiile medicale din ţară nu sunt suficiente.
"E necesar de procurat echipament cu un nivel mai înalt de protecţie, care permite filtrarea forţată a aerului şi asigură protecţia sută la sută a lucrătorilor în astfel de focare. Mai avem nevoie de echipamente suplimentare care permit transportarea sigură a pacienţilor", a explicat şeful adjunct al Centrului Naţional de Sănătate Publică, Radu Cojocaru.
În timp ce unii moldoveni spun că s-ar simţi în siguranţă în spitalele din ţară, alţii sunt sceptici că instituţiile medicale ar putea face faţă maladiei.
"Atâta timp cât Ebola nu e virus de a nostru şi este adus de peste hotare, dacă sunt testaţi bine când trec vama cred că nu vor fi probleme. –Dvs v-aţi simţi în siguranţă în spitale? – Da, cred că da 100 de procente".
"Autorităţile ar trebui să ia măsuri pentru ca noi să nu suferim. Ne sunt cunoscute situaţiile precedente şi nu mă miră faptul. – Adică nu v-aţi simţi în siguranţă într-un spital de la noi? – Ah, nu, nu, niciodată"
Autorităţile au luat măsuri de prevenire a infecţiei cu virusul mortal şi la punctele de trecere a frontierei.
"A fost în primă fază instruit personalul care activează în punctele de trecre şi la frontiera verde. Au fost dotate punctele de trecer principale cu dispozitive digitale pentru depistarea stărilor febrile a persoanelor", a declarat şeful direcţiei Departamentul Poliţia de Frontieră, Corneliu Radu.
Publika.md aminteşte că, în luna august, un japonez a fost depistat, la Aeroportul din Chişinău, cu simptome asemănătoare cu cele ale maladiei provocate de virusul Ebola. Ulterior, s-a dovedit că alerta a fost falsă.
- Virusul Ebola afectează şi fotbalul. Oficialii Federaţiei din Maroc AU REFUZAT să organizeze Cupa Africii
- Autorităţile vor să aloce patru milioane de lei pentru prevenirea răspândirii infecţiei de Ebola în Moldova
- Cât de pregătite sunt autorităţile să facă faţă eventualei apariţii a virusului Ebola în Moldova