Igor Corman, decorat de diaspora ucraineană: Între Moldova și Ucraina există o relație deosebită
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a fost decorat cu medalia "200 de ani de la nașterea poetului Taras Șevcenko". Distincţia a fost oferită de Consiliul coordonator mondial al diasporei ucrainene, în semn de înaltă apreciere pentru susţinerea acordată, în cadrul celei de-a 10-a ediții a Festivalului Internațional de Arte ,"Plai Natal", organizat duminică la Chişinău.
Preşedintele Parlamentului a declarat că între Moldova și Ucraina există o relație deosebită datorită comunității ucrainenilor din țara noastră, care este cea mai numeroasă.
Corman s-a referit și la rolul minorităților naționale în dezvoltarea socială, culturală și economică a ţării noastre arătându-se convins că modernizarea țării după modelul european, poate fi realizată doar în unitate și înțelegere.
Poetul național al Ucrainei, Taras Șevcenko, a fost fondatorul literaturii moderne ucrainene, dar și un important gânditor și luptător pentru eliberarea națională a poporului său.
- La Chişinău se va desfăşura primul forum al minorităților etnice din Moldova
- Parlamentul se pregăteşte de ultima sesiune până la alegeri şi încearcă să-şi stabilească priorităţile
- Corman, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului: Pentru a ne construi un viitor european este important să nu uităm de trecut