Şeful metroului din Moscova şi-a dat demisia, în urma unui scandal de corupţie
foto: condo.kudika.ro
canal tv
Metroul din Moscova are un nou şef. Dmitri Gaiev şi-a dat demisia în urma unui scandal de corupţie, după 16 ani petrecuţi la cârma instituţiei.
Şeful metroului moscovit a fost acuzat de deturnare de fonduri. Purtătorul de cuvânt al primarului Capitalei ruse a anunţat că, în locul lui Gaiev, a fost numit Ivan Besedin, fost şef al Căilor Ferate din Kaliningrad.
Parchetul rus i-a cerut primarului Moscovei, Serghei Sobianin, să îl demită pe Gaiev încă în decembrie 2010. Procurorii au declarat că, în ultimii zece ani, Gaiev şi-a însuşit ilegal aproximativ 4 milioane de dolari, după ce a încheiat mai multe contracte nefavorabile pentru companie.
Mai mult, un audit al Curţii de Conturi, publicat la începutul acestei luni, a arătat că metroul moscovit a cheltuit nejustificat, în doar doi ani, peste 110 milioane de dolari.