Acord istoric semnat la Bruxelles. La ce consens au ajuns liderii europeni
Acord istoric semnat la Bruxelles. Liderii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord care prevede reducerea, până în anul 2030, cu cel puţin 40 la sută a emisiilor de gaze cu efect de seră.
"Nu a fost deloc uşor. Dar am reuşit să luăm decizia corectă şi să stabilim pentru Europa un ţel ambiţios şi efectiv cu privire la climă", a declarat președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Herman Van Rompuy a precizat că liderii europeni au convenit, de asemenea, asupra creşterii energiilor regenerabile la 27 la sută din consum şi economii de energie în proporţie de 27 la sută.
Deciziile au fost luate în cadrului summitului liderilor europeni care se desfăşoară în aceste zile la Bruxelles. Pe agenda Consiliului European mai figurează subiecte precum criza provocată de epidemia de Ebola.
De asemenea, va fi abordat subiectul acordării sprijinului financiar şi politic Ucrainei.