Cei mai buni drumari din ţară au fost premiaţi. Care sunt realizările şi unde mai trebuie de muncit
Aproximativ 35 la sută din drumurile naționale au fost reabilitate în acest an. Bilanţul a fost făcut în cadrul Zilei profesionale a automobilistului şi drumarilor. În cadrul unei ceremonii, care s-a desfăşurat la Palatul Feroviarilor, cei mai buni drumari şi transportatori au fost premiaţi cu diplome.
Principalele probleme invocate de transportatori şi drumari de ziua lor profesională sunt lipsa specialiştilor şi transportulului ilicit de călători.
"Una din probleme este lipsa cadrelor tinere în sector. A doua problemă este că trebuie de acordat o atenţie mult mai serioasă drumurilor locale".
"Cu transportul ilicit este mare problemă, Vama nu vrea să lucreze normal. Dacă Ministerul Transporturilor şi poliţia lucrează, vama le dă drumul".
Potrivit unui raport prezentat de Ministerul Transporturilor, în acest an, mai bine de 340 de milioane de lei au fost alocate pentru repararea drumurilor intravilane ce duc spre școli, grădinițe, instituțiile medicale și primăriile din peste 700 de localități.
Ministrul degrevat al Transporturilor, Vasile Botnari, susţine că, din 2015, o atenţie deosebită va fi acordată drumurilor locale.
"Conform strategiei, până în anul 2020 toate drumurile naţionale vor fi realibilitate în totalmente, ceea ce constituie mai mult de 3 000 de km. Am început şi lupta cu transportul ilicit'', a spus Vasile Botnari.
Anul acesta, autorităţile au semnate 10 acorduri de finanţare cu mai multe instituţii internaţionale, în valoare de 600 de milioane de euro. Cu acești bani urmează a fi reabilitați peste 800 de kilometri de drumuri.
Premierul Iurie Leancă a declarat că reabilitarea calitativă a drumurilor este o prioritate a Guvernului. "Acum cinci ani, toţi drumarii invocau lipsa de finanţare ca fiind principalul motiv al drumurilor rele şi foarte rele. Astăzi pentru reabilitarea drumurilor au fost alocate peste 1,3 miliarde de lei din Fondul Rutier şi au fost atrase resurse externe de la partenerii de dezvoltare", a declarat premierul Iurie Leancă.
Până în 2020, urmează a fi reabilitate mai multe drumuri naţionale, inclusiv Bălţi-Sărăteni, Chişinău-Soroca, dar şi Chişinău-Giurgiuleşti, Chişinău-Ungheni şi Hânceşti-Leuşeni.