Zi cu emoţii pentru 235 de salvatori români şi moldoveni. Un exerciţiu de amploare se desfăşoară în raionul Ungheni (LIVE VIDEO)
Zi cu emoţii pentru 235 de salvatori români şi moldoveni. Profesionalismul şi capacitatea de intervenţie a acestora va fi testată astăzi într-un exerciţiu de amploare intitulat "Prut 2014". Acţiunea este organizată în contextul lansării, din martie 2015, a proiectului SMURD transfrontalier.
Salvatorii vor trebui să facă faţă unui accident feroviar şi unui incendiu. Examenului va fi supus şi elicopterul utilizat în astfel de situaţii de echipele SMURD care va transporta victimele în oraşul Bălţi.
Acţiunile se vor desfăşura în apropiere de localitatea Zagarancea, raionul Ungheni şi vor fi monitorizate de reprezentanții Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale din Republica Moldova, dar şi de cei ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului General de Aviație din România.
- Echipajele SMURD, solicitate în localităţile din nordul ţării. În ultimele două zile medicii au fost alertaţi în 14 incidente
- Misiune de salvare la Sângerei. O bătrână a avut nevoie de ajutorul SMURD, după ce a căzut într-o fântână (VIDEO)
- (VIDEO) Accident rutier la Bălţi: Un şofer a fost dus la spital de o echipă SMURD