Vreme extremă în România şi Bulgaria! Zăpada a lăsat în beznă şi frig mai multe localităţi
Vremea extremă provoacă haos în România şi Bulgaria. Mai multe şcoli din sudul ţării vecine au fost închise din cauza viscolului şi a ninsorii. Autostrăzile au fost blocate, iar mii de locuinţe au rămas fără curent. Inundaţiile puternice au făcut o victimă în sud-estul Bulgariei, iar în nordul ţării, traficul rutier a fost blocat din cauza viscolului.
Autorităţile au decretat stare de urgenţă la Burgas, pe litoralul Mării Negre. Corpul neînsufleţit al unei femei înecate a fost găsit în estul localităţii. Valurile mari au inundat plajele, iar aproximativ 50 de oameni au fost evacuaţi în suburbia Cerniţa, din apropierea oraşului Burgas.
Totodată, în centrul şi nordul Bulgariei a nins fără încetare, iar în mai multe zone stratul de zăpadă depăşeşte 30 de centimetri. Zeci de copaci au cedat sub greutatea zăpezii, la fel şi câteva linii de tensiune medie sau înaltă, ceea ce a lăsat în beznă mai multe localităţi. Pe unele drumuri se circulă foarte greu.
Şi în România a nins şi a viscolit. La Bucureşti s-au produs numeroase incidente. Peste 130 de copaci au fost doborâţi de vânt, iar în jur de 60 de maşini au fost avariate. Circulaţia pe autostrăzi este dificilă. Trenurile şi unele avioane au ajuns la destinaţie cu întârziere.
- Primăvară în calendar, iarnă pe stradă. Un oraş din SUA este afectat de o furtună de zăpadă (VIDEO)
- Vremea rea face ravagii în lume: Mai multe ţări au fost afectate de inundaţii puternice şi alunecări de teren
- Inundaţii puternice în Bulgaria şi SUA. Ploile torenţiale au provocat un adevărat dezastru