Meciuri spectaculoase în Campionatul Rusiei! Spartak Moscova a remizat cu Lokomotiv
Spartak Moscova se află în criză în Campionatul Rusiei! Echipa lui Murat Yakin a remizat în derby-ul Moscovei cu Lokomotiv, scor 1-1 şi rămâne fără nicio victorie în ultimele patru etape. Într-un alt meci,
ŢSKA Moscova a încheiat la egalitate meciul cu FC Ufa, scor 3-3.
Derby-ul Moscovei dintre Spartak şi Lokomotiv s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. În cel mai aşteptat meci din etapa a 11-a a Campionatului Rusiei, cele două formaţii au marcat abia în ultimele zece minute.
Jucătorul lui Lokomotiv, Manuel Fernandes a deschis scorul în minutul 84, iar peste trei minute Roman Şirokov a egalat. Acesta a marcat chiar la primul său meci pentru Spartak Moscova.
Echipa antrenată de Murat Yakin nu a mai obţinut nicio victorie în ultimele patru etape din campionat.
Într-un alt meci, ŢSKA Moscova a remizat surprinzător, în deplasare, cu FC Ufa, scor 3-3. Gazdele au deschis scorul în minutul 12 prin Forbes, iar la finalul primei reprize Vasili Berezuţki a egalat. Maxim Semakin
şi-a adus echipa în avantaj în minutul 50, însă peste nouă minute mijlocaşul lui ŢSKA, Bibars Natho a egalat din penalty.
În minutul 87, Ufa a marcat golul trei prin Nikolai Safronidi, însă campioana Rusiei a reuşit din nou să egaleze prin acelaşi Natho, care a transformat din nou o lovitură de la 11 metri. După această victorie, ŢSKA Moscova şi-a păstrat poziţia secundă în clasament.
- Meci dramatic în Campionatul Rusiei! ŢSKA Moscova a învins în deplasare FC Ural
- Dinamo Moscova - Kuban Krasnodar, scor 2:2
- Interes scăzut pentru meciul Rusia-Moldova! Cu cinci zile înaintea partidei au fost vândute abia o treime din bilete
- Spartak Moscova a suferit o înfrângere ruşinoasă, fiind învinsă în deplasare de FC Ural Ekaterinburg