CAZ MACABRU! Un profesor din România şi-a lăsat propriul schelet în clasa în care a predat (FOTO)
În Şcoala Generală Puchenii Mari, din judeţul Prahova, România, într-o sală de curs există scheletul unui dascăl, care a murit în urmă cu 60 de ani. Profesorul şi-a iubit atât de mult meseria, încât şi-a dorit să rămână prezent în şcoală chiar şi după moarte, scrie romaniatv.net.
Grigore Alexandru Popescu a fost învăţător şi ulterior director al şcolii din Puchenii Moşneni. Şi-a iubit atât de mult meseria, încât a vrut să rămână prezent în şcoală chiar şi după moarte.
"Dânsul asista la toate orele noastre. Chiar dacă minunea asta s-a întâmplat în urmă cu 60 de ani, el este paznicul nostru spiritual, asistă la toate orele, supraveghează copiii în lipsa noastră şi este punctul nostru de sprijin", a declarat Violeta Badea, directoarea Şcolii Generale Puchenii Mari.
Scheletul învăţătorului este aşezat în sala de curs a elevilor de clasa a opta. Şcolarii s-au obişnuit cu inedita prezenţă, ba mai mult, salută dascălul şi îi cer să le poarte noroc la ore.
"Acest schelet este foarte folositor pentru ca la ora de biologie pentru că acum în clasa a opta facem ore despre sistemul osos şi trebuie să învăţăm despre el şi ne ajută schema, mai ales că este şi real", spune o elevă.
"Alexandru Popescu este un personaj emblematic pentru perioada respectivă, pentru că dascălii din acea perioadă erau ataşaţi de meseria lor", a spus profesorul de istorie Sorin Stanciu.
Scheletul este expus în sala de curs de aproape 60 de ani, iar din când în când este şters de praf. Acum, profesorii au luat decizia ca scheletul să fie recondiţionat cu ajutorul specialiştilor de la Muzeul Grigore Antipa.