A fost exmatriculat elevul care l-a acuzat pe directorul Colegiului de Coregrafie că l-ar fi bătut (VIDEO)
Pedeapsă dură pentru Irinel Ivanov, elev la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău, care l-a învinuit pe directorul instituției că l-ar fi bătut fără motiv.
Consiliul profesoral a decis exmatricularea tânărului pentru multiple abateri disciplinare. În privinţa fratelui său, Veniamin, care a fost şi el implicat în conflict, membrii consiliului au fost mai indulgenţi. Pentru că se află la prima abatere, tânărul a fost lăsat să-şi continuie studiile.
Administraţia colegiului spune că vina pentru comportamentul celor doi elevi îi aparinţe tatălui lor, care nu s-ar fi interesat niciodată de reușita copiilor.
"Acești doi au fost inițiați de părinți să depună o plângere la poliție despre agresarea din partea domnului director. Părintele Ivanov a invitat niște persoane străine care să încerce să clarifice cu domnul director", a spus directorul adjunct Ludmila Sosna.
"La mine foarte mult a lipsit, eu consider că din el, părerea mea, n-o să iasă nimic. Degeaba o să-l țineți aici. Din el artist profesionist de balet n-o să iasă", a spus un profesor.
"De la întâi septembrie eu l-am văzut pe Irinel de două, trei ori", a declarat un alt dascăl din colegiu.
Tatăl elevilor, Serghei Ivanov, este nemulțumit de decizia luată de profesori şi dezminte acuzaţiile lor: "Să vă dați bine seama că e vorba de un copil, la trauma care o primește el acuma la 16 ani, cred că departe sau mare lucru nici n-o să iasă din el. Dumneavoastră vă semnați fiecare sub soarta lui".
Acest caz a ajuns și în atenția poliției, care urmează să investigheze circumstanţele producerii incidentului.
- După ce a fost bătut un echipaj de poliţie, Inspectoratul Naţional de Patrulare a organizat o operaţiune specială în sud
- Mai multe licee din ţară riscă să fie transformate în gimnazii. "NU se întrunesc numărul necesar de dosare"
- Scandal la un colegiu din Chișinău. Directorul instituției este învinuit că AR FI BĂTUT un discipol