Copii internaţi cu toxiinfecţie la Călăraşi. Directorul unei grădiniţe şi bucătarul-şef au fost amendaţi
Cinci copii de la grădiniţa din satul Rădeni, Călăraşi, au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară. Micuţii au vârste cuprinse între doi şi patru ani şi au fost internaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, în secţia Boli Infecţioase a Spitalului raional Călăraşi. Potrivit medicilor, starea micuţilor este stabilă.
"Toţi cinci sunt din aceeaşi grupă de la grădiniţă. Au aceleaşi simptome, cu febră foarte înaltă, cu vome repetate, cu dureri în burtă, scaun lichid. După primirea rezultatelor de laborator o să fie externaţi acasă'', a spus şefa Secţiei Boli Infecţioase, Spitalul raional Călăraşi, Lidia Catereva.
Specialiştii Centrului de Sănătate Publică din Călărași au prelevat probe din apa şi alimentele de la grădiniţă. În urma investigaţiilor s-a constatat că nu au fost respectate condiţiile de păstrare a produselor alimentare şi a normelor de pregătire a bucatelor.
Directorul grădiniţei şi bucătarul-şef au primit câte 200 de lei amendă, iar activitatea instituţiei preşcolare a fost temporar suspendată. Grădiniţa este frecventată de 45 de copii.
- Cele mai grave cazuri de intoxicaţie alimentară în Moldova din ultimii ani
- De la nuntă, la spital. 15 persoane cu intoxicaţie alimentară au ajuns la urgenţă
- Alertă la Râşcani! 22 de persoane, dintre care trei copii, au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară
- Un nou caz de intoxicare cu alimente. Şase persoane au fost internate la Toma Ciorbă