Un angajat al Secţiei de examinare şi înregistrare a transportului din Floreşti a fost reţinut de oamenii legii
foto simbol: www.trm.md
canal tv
Un inginer al secţiei de examinare şi înregistrare a transportului din Floreşti a fost reţinut pentru 72 de ore de CNA, după ce ar fi cerut 450 de euro de la un bărbat.
Bărbatul ar fi promis unui conducător auto că poate influenţa membrii Comisiei de examinare să-i elibereze permisul de conducere pentru categoria B.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă. Bănuitul a fost reţinut în flagrant, ieri, imediat după primirea banilor.
După expirarea celor 72 de ore procurorii urmează să depună demersurile de rigoare la judecătorul de instrucţie.
Dacă va fi găsit vinovat, funcţionarul riscă până la şase ani de închisoare. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.