ANUNŢ la Publika TV: Uniunea Europeană va ratifica în noiembrie Acordul de Asociere cu Moldova
Parlamentul European va ratifica, în perioada 13-14 noiembrie, Acordul de Asociere cu Moldova. Anunţul a fost făcut de preşedintele grupului de cooperare UE-Moldova din Legislativul European, Andi Cristea, în studioul Publika TV.
''La jumătatea lunii următoare, pe 13-14 noiembrie, Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană va fi ratificat. Trebuie să mulțumesc în același timp domnului preşedinte Marian Lupu și președintelui Igor Corman pentru seriozitatea de care au dat dovadă și prin stabilitatea pe care au adus-o în guvernarea proeuropeană'', a menţionat preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comisia Parlamentară de Cooperare Uniunea Europeană - Republica Moldova, Andi Cristea.
Potrivit lui Andi Cristea, după ratificarea Acordului de Asociere de Parlamentul European, Moldova va putea depune cererea de stat asociat.
''Ne aflăm în etapa când Acordul de Asociere şi ulterior, pe măsură ce reformele vor fi implementate, Republica Moldova va putea depune cererea oficială pentru a deveni stat candidat''.
Preşedintele grupului de cooperare UE-Moldova din Parlamentul European speră că, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, moldovenii vor opta pentru bunăstare.
"Avem Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală. Cetăţenii RM sunt asiatici, nu cred. Drumul este european şi cred că între Kazastan si Belarus, cetăţenii vor vota social democraţi adevăraţi şi drumul către Spania, Italia, România, Marea Britanie", a conchis Andi Cristea.
În aceste zile, Chişinăul este gazda unei reuniuni a socialiştilor din Uniunea Europeană, care au venit în Moldova să discute vectorul ţării noastre.