Monovolumul Citroen С3 Picasso a fost transformat într-un tot-teren
Vizitatorii expoziţiei auto de la Sao Paulo au ocazia să cunoască din apropiere cum ar arăta un Citroen C3 Picasso transformat într-un tot-teren. Pentru început francezii au creat doar o versiune conceptuală, pe care au numit-o Aircross Lunar şi au echipat-o cu detaliile necesare pentru deplasarea în off-road.
Conceptul impresionează prin noua parte frontală (tipică off-road-erelor veritabile) şi prin panourile Airbump, prezente deja în producţia de serie pe Citroen C4 Cactus. Aceste elemente moi (compuse din capsule cu aer) servesc pentru protecţia de la loviturile mici cu obiectele din jur, iar în cazul conceptului Aircross Lunar ne oferă posibilitatea să vedem cum ar arăta şi pe alte modele Citroen.
Citroen Lunar Aircross a primit şi geamuri fumurii, jante mici din aluminiu încălţate în pneuri BF Goodrich, iar roata de rezervă de pe uşa portbagajului i-a cedat locul unei nişe pentru transportarea instrumentelor de dimensiuni mici, scrie publicaţia web Autostrada.md.